Hemangioamele

HEMANGIOAMELE 

        Dr. Surd Adrian Chirurgie Pediatrica Cluj-Napoca

  Pe scurt…
Cand ai observat ca bebelusul tau are un semn de la nastere, probabil te-ai ingrijorat.Trebuie sa stii ca semnele din nastere sunt foarte frecvente la copii si cel mai adesea inofensive.
Medicul tau ti-a comunicat probabil ca semnul copilasului tau se numeste hemangiom, ceea ce duce la alte intrebari.Iata cateva lamuriri:
• Un hemangiom infantil este o tumora vasculara benigna care apare de regula ca un semn oriunde pe corp in prima sau a doua saptamana de viata.

• Majoritatea hemangioamelor infantile nu pun probleme si dispar fara tratament.

• Ele cresc rapid in primele luni de viata.In jurul varstei de un an hemangioamele incep sa scada in dimensiuni si sa isi diminueze culoarea pana la varsta de 5-7 ani.

Cum faci fata emotional…

Daca puisorul tau are un semn proeminent de la nastere, in timpul copilariei, poti experimenta o gama de sentimente, de la dezamagire la teama.Citeste despre moduri de a face fata emotiilor pe care le traiesti, ca panica, tristete, sentimente de izolare sau autoinvinuire.

Pe larg…
Sa vezi un hemangiom pe pielea bebelusului tau poate fi infricosator, dar majoritatea acestor tumori benigne vor dispare fara nici un tratament.Deci incearca sa nu te impacientezi.Hemangioamele sunt frecvente si daca este nevoie de tratament, exista experti care se pot ocupa de copilasul tau.

Cat sunt de frecvente hemangioamele?

Hemangioamele sunt cele mai comune tumori benigne din copilarie.Intre 4 si 10 % dintre copii caucazieni se nasc cu cel putin un hemangiom.
Hemangioamele sunt de 3-5 ori mai frecvente la fetite decat la baietei si apar mai frecvent la rasa alba decat la asiatici.Sunt rare la copilasii de culoare.Prematurii sunt mai predispusi la a avea hemangioame.

Unde apar hemangioamele?

Aproximativ 60% dintre hemangioame apar in zona capului si gatului, 25% pe trunchi si 15% pe membrele superioare si inferioare.In 80% din cazuri hemangioamele apar ca leziune unica iar in 20% din cazuri apar in zone multiple.
Desi cel mai adesea hemangioamele apar pe tegument, uneori se dezvolta intr-un organ intern, cum este ficatul sau tractul gastro-intestinal.

Trebuie sa fim vazuti de un specialist in anomalii vasculare?
Deoarece majoritatea dispar de la sine fara tratament, cei mai multi copilasi nu trebuie consultati de un specialist in anomalii vasculare.Pediatrul va monitoriza leziunea, va va acorda sprijin si la nevoie va contacta un specialist.
Trebuie sa consultati un specialist in urmatoarele situatii:
• Medicul tau nu este sigur de diagnostic.
• Hemangiomul dezvolta o ulceratie.
• Hemangiomul este in zona fetei.
• Hemangiomul este mare, creste rapid sau se afla intr-o zona(langa ochi, de ex.) unde poate cauza complicatii.
• Copilasul tau are hemangioame multiple- acesta poate fi un semn ca exista ghinionul de a avea un hemangiom si pe un organ intern fiind necesar tratamentul.
• Copilasul are un hemangiom de-a lungul coloanei vertebrale – acesta poate reprezenta un semn al asocierii unei malformatii ale maduvei spinarii.

Cauze

Care sunt cauzele?
Cercetari recente au aratat ca hemangioamele isi au originea in celulele stem.Acest lucru a dus la studii despre cum putem folosi medicamente ce pot stopa cresterea acestor ghemuri de vase sanguine care formeaza hemangioame. Hemangioamele nu sunt ereditare si nici un aliment, medicament sau activitate in timpul sarcinii nu favorizeaza aparitia hemangioamelor.

Cand apar hemangioamele?
Varsta medie de aparitie a hemangioamelor este de 2 saptamani.Uneori sunt observate imediat dupa nastere, cand copilul este inca in spital.Unele hemangioame profunde sunt observate abia la 3-4 luni pentru ca nu lasa semnul rosu tipic pe tegument.

Semne si simptome

Cum arata un hemangiom?

Dr. Surd Adrian Chirurgie Pediatrica Hemangioma3
Exista cateva tipuri de hemangiome, avand aspect diferit.
Hemangiomul superficial: Acesta este cel mai comun avand aspectul unei proeminente de culoare rosu aprins, uneori cu suprafata texturata.De obicei, ultimele urme de culoare dispar pana la varsta de 7 ani.

Hemangiomul profund: Aceste hemangioame au aspect asemanator vanatailor sau sunt de culoare albastruie.Uneori nu sunt observate pana cand apare tumefierea – copilasul avand in jur de 2-4 luni.
Hemangiomul congenital: Aceste hemangioame sunt mari la nastere, au culoare violet cu vene proeminente si pot fi circumscrise de un halou de culoare pala.Sunt doua tipuri de hemangioame care apar la nastere:
• Hemangiom congenital non-involutiv(HCNI)-Acest tip este complet dezvoltat si nu scade in dimensiuni de-a lungul timpului ca majoritatea hemangioamelor.
• Hemangiom congenital rapid involutiv(HCRI)-Acest tip apare complet dezvoltat, insa scade in dimensiuni in timpul primului an de viata.

Dr surd Adrian Chirurgie Pediatrica Hemangiomul 1Dr. Surd Adrian Chirurgie Pediatrica Hemangioma2

Complicatii

Care sunt complicatiile posibile ale hemangioamelor?
Desi majoritatea hemangioamelor cresc si apoi scad fara a creea mari probleme, complicatii pot sa apara.
Complicatii comune:
• Pe masura ce pielea se intinde sub presiunea hemangiomului, aceasta poate dezvolta o rana sau ulceratie.
Complicatii rare:
• Un hemangiom in jurul ochiului sau gatului poate cauza probleme ale functiilor vitale ca vederea sau respiratia.
• Un hemangiom mare al fetei poate fi desfigurant.
• Hemangioamele organelor interne pot provoca hemoragie interna sau insuficienta cardiaca(extrem de rar).

Prognosticul pe termen lung

Care este prognosticul pe termen lung al copilului meu?
Exista putine riscuri pe termen lung in cazul hemangioamelor.Majoritatea vor dispare de la sine fara niciun tratament.
In cazul in care hemangiomul unui copilas necesita tratament, medicii pot folosi o intreaga gama de metode pentru reduce amenintarea unor eventuale complicatii.Pentru mai multe informatii vezi sectiunea Tratament si Ingrijire.
In jur de 50% din hemangioame vor lasa in urma tegument in plus, vase de sange sau tesut grasos dupa ce dispar.Un medic va poate ajuta cu aceste probleme cosmetice care trebuie rezolvate inainte de inceperea scolii.

Poate un hemangiom sa creasca din nou dupa ce a disparut?
NU!!!!Odata disparut, hemangiomul nu reapare!!!!

INTREBARI PUSE FRECVENT

Ce reprezinta un hemangiom?
Este o tumora vasculara benigna(necanceroasa) care creste rapid in primele luni de viata si apoi incepe sa scada si sa se decoloreze in jurul varstei de un an.

Cat sunt de frecvente hemangioamele?
Sunt destul de comune.Intre 4 si 10% din copilasii de rasa alba se nasc cu cel putin un hemangiom.

Cum arata un hemangiom?
Exista cateva tipuri de hemangiome, avand aspect diferit.
Hemangiomul superficial: Acesta este cel mai comun avand aspectul unei proeminente de culoare rosu aprins, uneori cu suprafata texturata.De obicei, ultimele urme de culoare dispar pana la varsta de 7 ani.
Hemangiomul profund: Aceste hemangioame au aspect asemanator vanatailor si sunt de culoare albastruie.Uneori nu sunt observate pana cand apare tumefierea – copilasul avand in jur de 2-4 luni.
Hemangiomul congenital: Aceste hemangioame sunt mari la nastere, au culoare violet cu vene proeminente si pot fi circumscrise de un halou de culoare pala.

Ce facem in legatura cu afectiunea?
Deoarece majoritatea dispar de la sine fara tratament, cei mai multi copilasi nu trebuie consultati de un specialist in anomalii vasculare.Pediatrul va monitoriza leziunea, va va acorda sprijin si la nevoie va contacta un specialist.
Trebuie sa consultati un specialist in urmatoarele situatii:
• Medicul tau nu este sigur de diagnostic.
• Hemangiomul dezvolta o ulceratie.
• Hemangiomul este in zona fetei.
• Hemangiomul este mare, creste rapid sau se afla intr-o zona(langa ochi, de ex.) unde poate cauza complicatii.
• Copilasul tau are hemangioame multiple- acesta poate fi un semn ca exista ghinionul de a avea un hemangiom si pe un organ intern fiind necesar tratamentul.
• Copilasul are un hemangiom de-a lungul coloanei vertebrale – acesta poate reprezenta un semn al asocierii unei malformatii ale maduvei spinarii.

Va avea nevoie copilul meu de tratament?
In mod normal, nu.Majoritatea disapar in timp.

Si daca hemangiomul copilasului meu trbuie tratat?
Medicii folosesc corticosteroizi si alte metode de incetinire a cresterii si stimulare a disparitiei hemangioamelor.Vezi sectiunea Tratament si Ingrijire.

Poate un hemangiom sa creasca din nou dupa disparitie??
NU!!!!

Va disparea hemangiomul in totalitate?
In mod normal, nu. In jur de 50% din hemangioame vor lasa in urma tegument in plus, vase de sange sau tesut grasos dupa ce dispar.
In cat timp va disparea complet?
Acest lucru variaza dar in general cand copilasul are varsta de 5-7 anisori.

Ce putem face cu excesul de piele, tesut sau vase sanguine?
Excesul de tegument sau grasime sunt excizate chirurgical.Vasele sanguine in plus sunt eliminate prin terapie cu laser.

Intrebari adresate medicului
Este dificil sa-ti amintesti toate intrebarile pe care vrei sa le adresezi medicului copilasului tau si multi parinti gasesc util sa le noteze.Iata cateva pentru inceput:
• Ce fel de semn din nastere are copilul meu?
• Poate fi ceva grav?
• Ce anume trebuie sa urmarim?
• Ce optiuni de tratament avem pentru a inlatura semnul de la nastere, daca este cazul?

Examinari
Cand va programati la medic, acesta va incepe cu un istoric medical complet si o examinare fizica amanuntita.Medicul poate sa diagnosticheze un hemangiom pur si simplu doar dintr-o privire.
Daca este neclar , copilasul va beneficia de urmatoarele examinari imagistice:
• ecografia(ultrasonografia) — O ecografie determina marimea hemangiomului si permite medicului sa vada cat sange circula prin el.
• rezonanta magnetica nucleara(RMN) — Aceasta arata cat de mare este hemangiomul, cat si relatia sa cu muschii, nervii, oasele si vasele din vecinatate.
Daca aceste examinari se dovedesc neconcludente-sau exista suspiciunea de cancer- medicul va efectua o biopsie.Aceasta este o procedura prin care se preleveaza o mostra de tesut pentru analiza microscopica si determinarea exacta a tipului de leziune.

Tratament si Ingrijire

Cum se trateaza hemangioamele?
Majoritatea hemangioamelor nu necesita tratament(inafara de observatie) pentru ca vor dispare de la sine.
La unii copii, piele laxa, decolorare sau vase mici si dilatate de sange raman dupa disparitia hemangiomului.Cand acestea apar ,o operatie sau terapia cu laser vor imbunatati aspectul copilului; adesea tratamentul este facut inainte de inceperea scolii.

Cum am grija de copilul meu acasa?
In timp ce majoritatea hemangioamelor nu necesita tratament, sunt cateva lucruri pe care le puteti face.Pentru ca pielea se intinde in timpul fazei de crestere, leziunea este predispusa ulceratiilor si sangerarii.
• Mentineti pielea copilului in jurul leziunii hidratata cu gel hidratant.
• Daca leziunea incepe sa sangereze , spalati plaga cu grija de 2 ori pe zi cu apa si sapun.
• De asemenea puteti aplica antibiotic local pentru a reduce riscul de infectie.
Daca zona afectata este mare, trebuie sa pansati copilasul de cateva ori pe zi.
Chiar daca o leziune ulcerata arata rau si poate fi dureroasa pentru copilas, nu uitati ca in final se va vindeca- majoritatea in 2 saptamani.

Exista hemangioame care necesita atentia medicului?
Da.Daca hemangiomul afecteaza functii vitale ca respiratia sau vederea, el va fi tratat de medic.De asemenea daca tegumentul din jur sangereaza (sau se infecteaza), sau daca sunt distorsionate trasaturile fetei.Medicii folosesc medicamente si proceduri chirurgicale pentru tratarea acestor hemangioame.
Corticosteroizi
Cercetatorii au descoperit ca steroizii actioneaza supra celulelor stem ale hemangioamelor afectand abilitatea lor de a stimula cresterea de noi vase sanguine care determina la randul lor cresterea hemangioamelor.
• In situatia in care copilasul are un hemangiom de mici dimensiuni langa nas sau ochi-sau daca hemangiomul ameninta structuri faciale importante ca pleoapa sau buzele- medicul va recomanda probabil o injectie intralezionala cu steroizi.
• Daca hemangiomul problematic este mai mare, medicul va recomanda probabil tratamentul oral cu prednisone zilnic pana cand tumora se va opri din crestere(varsta de 10-12 luni.
Se pot observa unele sau toate semnele urmatoare ca hemangiomul raspunde la tratament in mai putin de o saptamana.
• scaderea ratei de crestere
• decolorare
• leziunea devine mai moale la palpare

Dar propanolol? Sau interferon?
Propanololul este un alt medicament cu potential in tratamentul hemangioamelor; totusi, eficacitatea si riscurile acestui tratament sunt inca studiate.In acest moment steroizii sunt mai eficienti si mai siguri.
Interferonul a fost folosit de asemenea pentru a scadea cresterea de vase sanguine in hemangioame dar exista un risc real de aparitie a problemelor neurologice la copii sub varsta de un an asa ca nu mai este in uz.

Chirurgie
In timpul cresterii tumorii
In general, nu se recomanda tratament chirurgical pentru hemangioame in timpul cresterii rapide a acestora in timpul primului an de viata.Uneori, in anumite circumstante medicul va dori sa excizeze hemangiomul.
Dupa ce tumora a disparut
Jumatate din hemangioame lasa in urma exces de tegument si tesut, iar medicul va recomanda o operatie pentru a imbunatati aspectul copilasului.
Terapia laser
Nu este recomandata terapia cu laser la sugari.Poate produce cicatrici si nu opreste tumora din crestere.
Totusi PDL(pulsed-dye laser) este de ajutor in a elimina excesul de vase sanguine dupa ce tumora a disparut.
Embolizarea
In cazuri foarte rare, medicul poate recomanda embolizarea, o procedura prin care sunt injectate particule in vasele sanguine afectate pentru a opri fluxul de sange.Se foloseste pentru tratarea copiilor cu insuficienta cardiaca congestiva datorata hemangioamelor mari.

Cu speranta ca v-am furnizat informatii utile va doresc sanatate!!!

Dr-Adrian-Surd-medic-specialist-chirurgie-pediatrica-ChirurgPediatruCluj.ro-fimoza-hernie-chirurg-pediatru-adi-surd

Dr. Adrian Surd,
medic specialist chirurgie pediatrica
Clinica Chiurgie Pediatrica, Cluj-Napoca,
Tel:0740069239

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

94 Responsesto “Hemangioamele”

  1. Angela Lazar says:

    Buna ziua,
    Am o fetita de 13 ani, si are un hemangiom cat un bob de mazare mica in zona canalului lacrimogen (un pic mai sus spre sprancene), oare pot sa va trimit o fotografie si sa ne sfatuiti ce tratament sa folosim. Acest hemangiom a aparut acum 5 ani si evolueaza f. putin, deci nu pare sa dispara de la sine.
    Cu multumiri,
    Angela

  2. bratiloveanu elena says:

    Buna ziua! Avem o fetita de 3 luni care are hemangioame in zona urechilor(de la perciuni in jos) .Unul are4/2cm iar altul 2/2cm.Mai are si langa gurita(ca niste puncte adunate la un loc) si la buza inferioara.Cele de langa urechi au aparutin prima saptamana dupa nastere iar cele de la gurita la 2 saptamani dupa nastere. Au avut o evolutie rapida(de la mici firisoare la niste pete urate). Ar trebui sa incepem un tratament? Multumim mult!

  3. bratiloveanu elena says:

    Buna ziua. Vrem sa va trimitem poze cu hemangioamele. Pe ce adresa de e-mail sa le trimitem? Multumim!

  4. bratiloveanu elena says:

    Buna ziua. V-am trimis pozele. Multumim mult!

  5. Daniela says:

    Buna seara!eu am un hemangiom extins pe fata din nastere.fac sedinte cu laser in Italia.dar m-ar interesa daca se poate face si in Cluj sau macar in Romania.am 20 de ani.Am si in jurul ochilor.acolo nu mi-au facut CU LASERUL SI NICI NU STIU DACA SE POATE face.daca este pot sa trimit si o poza .va mulumesc!

  6. flori anton says:

    Buna ziua,am un baietel de 3luni si 2saptamani,la varsta de 3saptamani ia aparut o pata rosie pe buza inferioara, initial am crezut ca s-a zgâriat cu unghiuta,in timp am observat ca pata se extinde plus ca dupa supt isi schimba aspectul si dimensiunile.am consultat medicul de familie si mi-a dat trimitere catre un dermatolog,acesta din urma mi-a recomandat terapia prin laser.As dori sa va cer parerea dat fiind faptul ca bebelusul suge la sân,saliveaza mult iar hemangiomul e mult pronuntat in in interiorul buzei, ce rata de succes ar avea laserul si daca este recomandat sau ce alte alternative non invazive as avea.Va multumesc!

  7. mariana says:

    buna ziua , am o nepotica de 7 luni , are un hemangiom profund langa ureche , am fost cu ea la bucuresti si timisoara si nu am rezolvat nimic , va pot trimite poza si analizele pe mail sa ne sfatuiti ce putem face ? ce tratament putem folosii ? Multumesc !

  8. palade53 says:

    Buna ziua,avem un baietel de 4 luni, s-a nascut cu un hemangion,o pata rosie, rozie, ceva de genu,pe jumatate de buza inferioara,o pata cu margini regulate, care coboara si un pic mai jos de buza.Am facut ecografie transcraniana si abdominala(are si la frunte si ceafa, care mai putin ne afecteaza)- in urma ecografiei totul este normal.
    Fiind congenital,nu tuberos, nefiind in evolutie,fiind mai mult o pata,ne spune o D-na Dr. Dermatolog,nu ne-a mai recomandat propanololul,rezolvarea, ramanad in dubii, fapt ce ne-a dirijat catre dvs.(site-ul chirurgpediatrucluj.ro)si tare am dori sa ne ajutati cu un sfat,cu o indrumare…

    Am trimis acelas text si fotografii pe e-mail ,ptr. a va putea face o idee asupra cazului prezentat.

    Multumim !

  9. palade53 says:

    Buna ziua !
    Avem un baietel de 4 luni, s-a nascut cu un hemangiom, o pata rosie, rozie, ceva de genuL, pe jumatate de buza inferioara, cu margini regulate, care coboara si un pic mai jos de buza. Am facut ecografie transcraniana si abdominala (are si la frunte si ceafa care mai putin ne afecteaza) – in urma ecografiei totul este normal. Fiind congenital, nu tuberos, nefiind in evolutie, fiind mai mult o pata, ne spune Dna Dr. Dermatolog, nu ne-a mai recomandat propanololul, rezolvarea ramanand in dubii,fapt ce ne-a dirijat catre Dvs. (site-ul chirurgpediatrucluj.ro) si tare am dori sa ne ajutati cu un sfat, cu o indrumare …!!
    Acelasi text si fotografii am trimis si pe e-mailul Dvs. (adisurd@yahoo.com) ptr. a va putea face o idee asupra cazului prezentat.
    Multumim mult !

  10. spinu anda says:

    Buna ziua. Fetita mea cu varsta de 5 luni are un hemangiom pe fundulet cu dimensiunea de 4 cm si la suprafata pielii. De 2 saptamani a facut o ranita care nu este infectata iar hemangiomul a inceput sa se retraga putin si s a inmuiat foarte tare. Ranita nu este infectata si nu sangereaza doar supureaza uneori. As vrea sa stiu care este parerea dvs daca ar trebui intervenit in vreun fel. Va multumesc

  11. catalinroibu says:

    Buna ziua!

    Fetita noastra s-a nascut cu un hemangiom de 2.5 cm in zona ombilicala de culoare albastrui-vinetie. Am facut un echo si medicul ne-a zis ca este dezvoltat in epiderma 6 mm. Nu este proliferat pe organele interne. Totusi in ultima perioada hemangionul s-a mai redus ca suprafata, dar apare un mai mult in relief. Ce ne recomandati? Va multumesc!

  12. Costin Bianca says:

    Am o fetita de 3 luni si are un hemangiom in frunte. ..ii creste mult si ma sperie. ..ce se poate face? ?astept raspuns

  13. Costin Bianca says:

    As dori sa va pun o intrebare ce ma roade intruna pe suflet…cu propranol se trateaza hemangiomul??este adevarat? ?exista si la noi in romania acest propranol??intreb pentru fetita mea ce are un hemangiom in frunte si sunt foarte stresata. …multumesc

    • Buna ziua Da, exista si in Romania si se trateaza si in Romania.

      • Costin Bianca says:

        Buna ziua in urma cu o saptamana am fost la dermatologie cluj. ..mia spus ca fetita mea are un hemangiom tuberos frontal…eu as vrea daca ati putea sa ii faceti interventie cu laserul. ..pentru ca din cate am inteles …creste pana la un an si dupa pana la 4 ani ii dispare. ..eu dori sa ii se faca aceasta interventie. …are 3 luni implinite sar putea? ?dar cicatricea ar ramane mare?? Astept raspuns. …va multumesc

      • Costin Bianca says:

        Va rog frumos sa imi spuneti daca ati putea face ceva ca sa ii dispara ori cu laserul ori cu ceva tratament. …pentru ca de atatea controale sunt satula si nimeni nu zice nimik. ..va multumesc

      • Costin Bianca says:

        Ma scuzati. ..am citit ca interventie cu laserul nu se face la sugari. ..atunci va rog frumos sa imi spuneti cum neati putea ajuta? ?se poate cu ceva tratament sa ii dispara??multumesc si ma scuzati ca va deranjez atata. ..

        • Buna ziua.Ori asteptati sa scada, ori se face tratament cu propanolol ori se excizeaza chirurgical.Dar daca nu l-am vazut, nu va pot da mai multe detalii.

          • Costin Bianca says:

            Cum va pot contacta?ca sa o vedeti si sa incepem ceva tratament care credeti dumneavoastra ca ii potrivit pentru un copil de 3 luni. ..noi suntem din sighetu marmatiei dar sper ca o sa aveti timp sa ne vedem cat mai repede.
            .astept raspuns. ..va multumesc

  14. Costin Bianca says:

    Buna seara. .inca nu vati uitat la comentariul meu. ..dar cand va uitati as vrea sa imi faceti o programare la dumneavoastra in cel mai scurt timp….si as dori pe langa controlul facut de dumneavoastra sa incepem si tratamentul pentru acest hemangiom pentru ca eu sunt din sighetu marmatiei si fac 12 ore cu trenul si nu ar avea rostul numai pentru control sa merg. …neati putea ajuta va rog frumos??va rog sa Imi lasati numarul dumneavoastra. ..astept raspuns. …

  15. bratiloveanu elena says:

    Buna ziua!
    Fetita noastra are 11 luni si hemangioame la nivelul fetei. A urmat tratament cu propranolol timp de 5 luni.Tratamentul i-a fost administrat dupa o ecografie dopler la nivelul hemangioamelor.Rezultatele au fost foarte bune,hemangioamele s-au decolorat foarte mult, dar nu au disparut .Dupa oprirea tratamentului acestea inceput sa se coloreze din nou.Medicul care i-a prescris tratamentul ne-a spus sa repetam aceasta ecografie dopler,dar clinica care face astfel de ecografii ne-a programat abia in luna ianuarie.Temerea noastra este ca daca mai asteptam ajungem de unde am plecat,hemangioamele sa ajunga la forma care au avut-o inainte de incepetrea tratamentului.Ce ne sfatuiti sa facem?
    Mii de multumiri!

  16. Elena says:

    Buna seara! Ne puteti spune daca tratamentul cu timolol este eficient in tratarea hemangioamelor la copii? Trebuie urmat timp indelungat? Multumim foarte mult!

  17. Raluca says:

    Buna ziua ,
    Am un baietel de 3 ani nascut cu sindromul Klippel Trenaunay ,are un hemangiom extins pe spate pe partea stg ,mai mare decat palma mea ,unul inghinal si unul intre sprancene.Are diferenta de grosime lungime piciorus stg si o ureterohidronefroza stanga.Am mers cu el la mai multi dr ortopezi dar nimeni nu ne-a recomandat niciun fel de investigatii decat sa-l tinem sub observatie.Unde ar trebui sa ne adresam si ce investigatii ar trebui facute ?Suntem din Bucuresti.
    Multumesc !

  18. Giurgiu Corina says:

    Buna,
    DL.Doctor vreau sa va intreb unde va putem gasi pentru un consult la fetita mea de 5 saptamani care are intre ochi o pata plana rosie sau zis hemangiom.A aparut cam la 1 saptamana de la nastere
    si deocamdata nu a crescut,in schimb a aparut si pe pleoape o coloratie rosie de slaba intensitate si nu stiu daca este tot hemangiom sau nu.As dori tare mult un consult de specialitate sa stiu de ce natura sunt aceste hemangioame.Pot sa trimit si poza pe mail ?Multumesc anticipat.

    • Buna seara.Sigur.Trimiteti-mi poze si daca e nevoie o sa ne vedem.Sanatate!

      • Giurgiu Corina says:

        Buna,va trimit poze de la fetita mare de 1,7ani cu hemangiom genital aparut la aprox 5zile de la nastere si a crescut mare pana la aprox 7luni apoi a sangerat si in acele locuri s-a vindecat si poza cu fetita de 5 sapt care are para plana rosie intre ochi si niste pete rosii pe pleoape care nu stiu ce sunt ,sunt doar vase de sange sau tot hemangioame ,va rog sa imi dati un sfat sau daca e nevoie sa venim la d-vs la un consult,va multumesc anticipat.

  19. Iulia says:

    Buna ziua!
    Am un baietel de 7 luni si acum vreo 2 luni i-a aparut pe picior ceva ce parea hemangiom. A inceput sa creasca din ce in ce mai mult. Pediatrul mi-a zis sa dau cu Calamine, apoi m-am trezit dintr-o data ca a facut coaja.. Mi s-a zis sa il dau cu triderm. Apoi un dermatolog mi-a dat tratament cu fucicort si contractubex. Acum are o rana in mijloc si pe lateral e movaliu.. parca e un crater de vulcan. Cand il dau cu contactubex gasesc pe compresa si sange. De teana de infectii am dat de capul meu cu baneocin. Nu stiu incotro sa o mai iau si unde sa ma duc cu el. Nu il doare dar cum e rana aceea deschisa..anexez si poze cu progresul. Imi.puteti da cateva sfaturi?

  20. Cucerzan Maria says:

    Buna seara, domnule doctor,

    Fetita mea de 1.8 ani s-a nascut cu un semn pe spranceana. Nu a mai crescut, dar nici nu a mai scazut ca dimensiune. Este la nivelul pielii si putin zgrunturos. As putea sa va trimit o poza pentru a primi un sfat: sa incep un tratament sau e degeaba pentru ca nu va trece? Va multumesc. O seara buna.

  21. Elena says:

    Buna ziua!am o fetita de 2 ani si s-a nascut cu un hemangiom pe piciorul stang de jos pana sus la fundulet, am fost la dermatolog,la chirurgie pediatrica dar nu m-a lamurit nimeni ce se poate face si cand. Daca va trimit poze pe mail ma sfatuiti ce sa fac? Va multumesc!

  22. Cami says:

    buna seara! Am 16 ani si m-am nascut cu ceva in talpa piciorului stang, sub piele. Am fost operata la 6 luni, iar apoi cand aveam 2 ani. Cand am crescut, problema mi s-a extins; cu cat imi crestea laba picorului mai mult cu atat crestea si el mai mare si ma si durea, nu prea puteam sa calc. Acum 2 saptamani am aflat de la un doctor din craiova ca ar fi un hemangiom, insa din ce am citit aici nu seamana cu unul, nu e rosu, seamana mai mult cu o adunatura de vase de sange, e sub piele si nu a dat deloc inapoi. V-as putea las 2-3 poze pe e-mail pentru a-mi confirma daca este sau nu hemangiom si pentru a-mi spune ce as putea sa fac mai departe?

  23. Poloboc Iulia says:

    Buna ziua..fetita mea are 2 luni și de la 2 săptămâni i s-a nuantat pe spate un hemangiom tuberos…Am fost la medicul chirurg pediatru din oraș și mi-a recomandat să îl operez cât mai repede..nu stiu ce sa fac…așa arata

  24. Barbara Soare says:

    Bună seara,
    Ma numesc Barbara, am 45 de ani si am un hemangiom cavernos de 20 cm pe partea interioara a brațului drept. În copilărie a fost tratat în unele zone cu așa numita zapada carbonica și o vreme nu aprezentat decât disconfort estetic. Aspectul exterior este identic cu cel din copilărie însă în ultimii ani a început sa doară la frig, cald, oboseala. Am observat ca mânecile compresive combat senzație de durere prin reglarea fluxului sanguin. E corect? Mă puteți ajuta cu vreo sugestie? La oncologie Fundeni mi s-a spus doar sa monitorizez.

  25. Alina says:

    Buna ziua,

    Baietelul meu s-a nascut cu un semn la ureche, un surplus de piele si o gaurica langa, va rog sa-mi spuneti daca se poate opera si la ce varsta si daca sunt riscuri asociate unei astfel de interventii. Am citit ca o astfel de “malformatie” poate sa aiba legatura si cu afectiuni ale rinichilor, ce parere aveti? Noi locuim in strainatate, as lua in considerare o eventuala interventie cand venim acasa la Cluj, baietelul va avea 1 anisor. Va multumesc anticipat

  26. Eftenie Mariana says:

    Va rog sa ma ajutaţi cu o parere: avem un bebelus de 3 luni care s-a nascut natural, greutate 4,150 Kg, cu fractura de clavicula, hemangiom palpebral ochi stang, iar la două saptamani i-a aparut langa sanul stang o pata de circa 2 cm crezand ca a fost apucata gresit cand i s-a facut baie, la o luna a avansat ca in prima poza,urmand ca azi sa apara ca in urmatoarele doua poze, sub aceasta regiune rosie exista o suprafata dura de culoare vinetie. Am inteles de la doamna doctor dermatolog ca ar fi hemangiom recomandandu-ne sa mergem la Bucuresti pentru tratament medicamentos sau operatie. De 3 saptamani pare ca a palit si stagneaza. Am contactat telefonic un domn profesor universitar care mi-a spus ca daca seamana cu o zmeura este de operat.
    Aş dori sa stiu daca e neaparat sa fie operata sau sa ia medicamente, intelegand ca aceste hemangioame s-ar retrage fara medicamente sau operatie. Multumesc anticipat!

  27. Sveduneac Valentina says:

    Buna ziua.Am o fetita de 6luni cu hemangiom pe fundulet(fesa).V-as putea trimite niste poze si o ecografie?Multumesc.

  28. Florea Carmen says:

    Buna seara!Am un baietel in varsta de 10 luni si a fost diagnosticat cu hipospadias balanic…Ar trebui facuta interventia chirurgicala?Pana la ce varsta se poate face?Va multumesc din suflet pt timpul acordat

  29. Naty says:

    Buna ziua! Sint din R.Moldova si sint mămica unei fetite de 2 luni si 3 săptămîni care are hemangioame multiple, la degetele, pe spate si la buza superioară. Hemangiomul de pe buza a aparut dupa 3 saptamani de la nastere si progresează cel mai rapid. Am umblat pe la diferiti specialisti, practic toti ne recomanda operatie, un singur medic, dermatolog, ne-a spus despre propranolol, insa ne-a recomandat sa mai asteptam cu tratamentul, insa nu înteleg de ce ne amînă. Ne permiteti sa va expediem pozele sa ne spuneti si parerea Dvs?

  30. David Ana Maria says:

    Buna ziua !
    Baietelul meu in varsta de 4ani are un hemangiom de tot piciorul stang de la degete si pana pe fesă.Va rog sa ma ajutati. Am citit foarte mult despre crema cu propranolol . Imi puteti spune va rog reteta.

    Multumiri
    Ana David

  31. Elena says:

    Buna seara,
    Domnule doctor, fiica mea a fost diagnosticata intamplator acum doi ani cu hemangiom intramuscular, la picior. Medicii din Anglia au spus ca nu e cazul sa il operam. Acum are 4 anisori, nu a crescut considerabil, nu este dureros, piciorul are mobilitate, dar pare mereu usor “umflata” gamba. Credeti ca trebuie operatie? Multumesc anticipat!

  32. Catalina says:

    Buna ziua . Am un bebeluș mic de 3 luni si inca de la nastere are o pata pe toată mana de la încheietura până la jumătatea degetelor . Am fost la specialist dar nu stie exact ce este . Eu zic ca totusi este un hemangiom si nu o pata vasculara . Prezintă deasupra vene paienjenite iar în palmă este de un roșu aprins cu mici galme mai închise la culoare . Dar din ce am observat între degete începe să se mai extindă. Va rog frumos daca va trimit o poza imi dati si parerea dumneavoastra?

  33. Rus Simona says:

    Buna ziua
    va rog sa ma scuzati pentru deranj dar consider ca acest subiect pentru mine si familie este delicat deoarece in urma cu 3 ani s-a nascut in familia noastra o fetita , cu de hemangiom pe fata. de la varsta 1 an a inceput un tratamentcu laser,acest tratament a fost facut pe o perioada de 2 ani si numai din septembrie pana aprilie, facandu-se pauza pe perioada verii.
    Puteti sa ne ajutati dandu-ne un sfat…ce se intampla deoarece de o luna fetita spune ca are dureri de dinti si chiar sangereaza maxilarul .ar putea fi de la tratamet?
    ar trebui sa intrerupem tratamentul cu laser?
    as fi vrut sa va trimit si poze cu evolutia ei in timp,
    va rugam respectuos sa ne raspundeti
    cu deosebita stima
    fam Rus

  34. Bety Melen says:

    Buna ziua!
    Domnule doctor, baietelul meu de 2 ani are un hemangiom plan pe nas care i-a aparut la varsta de 2 luni, pe unde am fost mi s-a spus sa mai asteptam ca este posibil sa se retraga pana la varsta de 5 ani, as putea sa va trimit o poza sa vedeti si d-voastra? Multumesc!

  35. man says:

    Buna seara,
    avem un baietel in varsta de 2 ani si 2luni care s-a nascut cu o forma de hemangiom la nivelul fetei – partea stanga.
    La varsta de 4 luni, la indrumarea pediatrului am fost la un cardiolog care ne-a recomandat tratamentul cu propranolol. Am inceput tratamentul, si in prima faza hemangiomul (partea rosie) dadea semne de deschidere dupa care a stagnat.
    In a 11-a luna de tratament rezultatul a stagnat consultand medici dermatologi si chirurgi BMF.
    La indrumarea unui medic chirurg BMF am facut o angiogarafie, rezultatul acesteia il gastiti atasat, iar in urma rezultatului, de la BMF ni s-a comunicat ca nu este de competenta lor aceasta interventie, drept urmare va scriu ca poate ne puteti ajuta d-voastra in vreun fel sau poate ne ajutati cu o indrumare spre alt medic.
    Hemangiomul are o dubla forma de manifestare: in momentul in care are o stare de agitatie buza superioara se umfla si devine vanata iar cand starea lui este de relaxare este putin vizibil hemangiomul.
    Atasat(in mai) gasiti scrisoarea medicala de la cardiolog,fotografii cu hemangiomul precum si rezultatul de la angio CT.
    In speranta ca ne v-eti putea ajuta, va multumim anticipat!

  36. Doman dunarintu ana maria says:

    Buna ziua,am 27 de ani am un semn din nastere in partea stanga a buzelor de culoare rosie si in interiorul lui ca 2alunite dar tot de culoare rosie,ce trebuie sa fac?

  37. Maria says:

    Buna ziua! Sotul meu in varsta de 51 de ani are de la nastere un hamangiom care a tot crescut. Nu a fost pana acum la niciun doctor si de ceva timp il deranjeaza pentru ca este pe buza superioara si este foarte mare. Daca puteti sa ma ajutati cu un sfat, unde se fac astfel de interventii la noi in tara pentru persoane adulte si cu hamangiom asa mare. Va multumesc!

  38. Muntean Octavian says:

    Buna seara Dl.Doctor,
    V-am trimis un email si cateva poze cu hemangiomul fiului meu.
    V-as fi recunoscator daca ati putea sa imi dati un raspuns.
    Multumesc,

      • Muntean Octavian says:

        Multumesc frumos.
        V-am trimis un email cu cateva poze.
        Mentionez ca vineri am fost la controlul de 1 luna unde bebelusului I s-a facut si o ecografie transfontanelara si una abdominala iar in urma ecografiilor nu s-a vazut nici in hemangiom pe organe.

      • Muntean Octavian says:

        Buna seara Dl.Doctor,
        V-am trimis pozele pe adresa dvs de Yahoo.
        Puteti va rog sa imi spuneti daca l-ati primit?

        Va multumesc anticipate.

      • Muntean Octavian says:

        Buna ziua,
        V-am retrimis ieri pozele PE adresa de Yahoo..sunt 2 mailuri…in primul mail am pus pozele intr-un format PDF iar in al doilea mail in format jpeg.
        VA multumesc anticipat pt raspuns

  39. Claudia says:

    Bună ziua! Am si eu o fetiță în vârstă de 1 an si 3 luni, care are un hemangiom genital.Am mers cu ea la pediatru in Italia,mi-a recomandat ca tratament Hemangiol sirop.I-am administrat cam 4 luni.Dar, noi am venit in Romania si am întrerupt tratamentul.Problema este ca a inceput sa sangereze, sau asa mi s-a parut. E ceva grav? Ce pot face?

  40. Gabriella Balaj says:

    Buna ziua noi avem o fetita cu hemangioame plane acute are pe jumatatea fetei pe umar si pe ambele maini are zece ani neam mutat in cj de o luna si a inceput un calvar la scoala este poreclita si ma tem ca va fi afectata psihic.Daca ati putea consulta sa vedem daca sar putea face ceva si pentru ea.

  41. Zeta says:

    Buna seara, copilul meu, în vîrstă de 18 ani , în urma unei biopsii s fost diagnosticat cu hemangiom intramuscular( paravertebral stinga ( zona lombara). Am rămas doar cu diagnosticul, întrucît nimeni nu ne recomanda nimic, iar copilul are dureri! Ce putem face, spre ce serviciu medical ne sfătuiți să mergem? Multumesc!

  42. Cristina says:

    Buna ziua,baietelul nostru 2,6 ani are hemangiom dupa descriere e profund in zoca capului lateral(cei drept medicii miau spus cai cavernos)pina la un an a crescut cite putin dupa un an sa stopat chear se retragea periodic cind se agita se intarea,acum are 2,6ani si sa marit brusc foarte tare si e tare la palpare si sa inrosit era doar vinat pina acum.Putem sa ne ajutati personal sau orice sfat e binevenit.Multumim.

  43. Alexandra says:

    Buna seara,fetita mea are și ea un hemangion pe piept,este ieșit în relief un pic,pot sa va trimit poza sa îmi ziceti cum sa procedez. Doamna dermatolog mi-a recomandat crem cu propanolul.
    Mulțumesc

Leave a Reply to Zeta Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


CommentLuv badge